Conduc calm. Sunt ca un bunica care îşi cară nepoţeii la grădiniţă. Dacă-mi place ce văd, dacă totul e în regulă, atunci îmi permit să reped între posturile de radio sau să-mi aleg piesele preferate de pe noile CD-uri.
Mă gândesc la lucruri frumoase: “Mama ce nashpa ar fi să fac alergie la căpşuni. Îmi plac atât de mult!”. La telefon răspund şi vorbesc indiferent cine suna..
Pe tine te las să ieşi din curte, iar pe tine să te încadrezi pe banda mea. Dacă sunt lăsata să ies din curte sau să mă încadrez, mulţumesc cu avariile, cu mâna, cum pot. Sunt răbdătoare cu începătorii şi mai ales cu veşnic începătoarele. Însă TU!, ţărane, mă faci să-mi pierd cumpătul. Merg încet, încet, încet de tot în faţa ta şi nu mă poţi depăşi. Vin maşini de pe contrasens, e dublă linie continuă, sunt curbe, e grav, eşti disperat. Devii isteric. Apeşi pe volan. Cât de gras şi de prost poţi să fii!
Când ne apar în faţa ochilor orizonturi noi, şanse pentru tine de a mă depăşi, începe să-mi bată inima puternic. Întineresc brusc, nepoţeii dispar din mintea mea. Am şi o maşină mare şi hidramată pe care uneori mi-o doresc mică pentru a mă strecura uşor.
Adela Voinescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu