![]() |
foto: Youtube |
Miss Platnum, artista româno-germană, originară din Timişoara, şi-a lansat zilele trecute videoclipul piesei “Letzter Tanz”. Vorbim deja de al doilea single extras de pe albumul “Glück und Benzin”, programat să apară anul acesta!
Miss
Platnum trece printr-o perioadă extrem de activă pe plan muzical. La nici trei
luni de la precedentul single “99 probleme”, artista româno-germană a revenit
în atenţia publicului cu “Letzter Tanz” (“Ultimul dans”), o nouă piesă exclusiv în limba germană, extrasă de
pe albumul
“Glück und Benzin”, al patrulea album din cariera ei,
programat să se lanseze în luna martie a acestui an.
citeşte şi: 99 de probleme pentru Miss Platnum! (VIDEO)
Şi
dacă “99 probleme” făcea referire la feminism, la influenţe, la standarde şi la
un ritm totuşi propriu, independent, trăit hotărât de artistă, “Letzter Tanz” are, la fel, o idee comună,
un mesaj fix şi o doză de independenţă. Noul single subliniază ideea că
între ea şi persoana iubită nu e loc de nimeni altcineva. Problemele îi privesc
doar pe ei, iar dacă dorinţa lor este aceea de a se vedea, de a rămâne împreună şi de a-şi contrui un viitor, e numai şi numai treaba lor.
![]() |
foto: Youtube |
Piesa aduce în construcţie şi câteva influenţe din sfera noastră, care sporesc dinamismul ei. Videoclipul lansat în urmă cu câteva zile marchează o nouă formă de artă. În materialul produs de echipa de la Easy Does It, regăsim un “ultim dans” înconjurat de o mulţime de simboluri şi de o atenţie sporită la detaliu.
text: Dorin TISMĂNARIU